Teritoriul GAL “Arcul Târgoviştei” cuprinde 13 comune, are o suprafață de 546,35 kmp, 55.379 locuitori și prezintă o densitatea de 101,36 locuitori/kmp. Comunele componente formează un teritoriu continuu, unitar şi omogen, din punct de vedere al reliefului, climei, culturii, aspectelor sociale şi economice.
În ceea ce privește amplasarea, GAL este situat în Regiunea Sud-Muntenia, în partea centrală şi central-vestică a judeţului Dâmbovița și partea central-estică a judeţului Argeș. Centrele urbane cele mai apropiate sunt Târgoviște (15 km), București (75 km), Pitești (43 km) și Ploiești (46 km).

Caracterul geografic: Teritoriul prezintă o mare diversitate peisagistică, fiind dispus în două trepte de relief, care se succed de la nord spre sud. Câmpiile, prima treaptă de relief, sunt reprezentate de subunitatea Câmpiei Romane denumită Câmpia
piemontană a Cricovului Dulce. Subcarpatii alcătuiesc cea de-a doua treaptă de relief şi ocupă aproximativ două treimi din suprafaţa GAL-ului. Reţeaua hidrografică este reprezentată de bazinele hidrografice al râurilor Ialomiţa, Dâmboviţa şi afluenţi ai acestora.

Pentru a continua apasă pe unul dintre butoane